CĂCI CE SUNT EU?

Căci ce sunt eu, şi ce este poporul meu ca să-Ţi aducem daruri de bună voie? Totul vine de la Tine, şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29:14).

Dacă în prima rugăciune pe care am studiat-o, David se întreabă: Cine sunt eu, Domn Suveran? În această a doua rugăciune a lui vedem că David se întreabă: Ce sunt eu? Şi tot el dă şi răspunsul la întrebare. „Înaintea Ta noi suntem nişte străini şi locuitori, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra, şi fără nici o nădejde” (v. 15). Noi suntem o creaţie a lui Dumnezeu, o capodoperă a creaţiei Sale prin Domnul Isus Hristos, dar suntem şi trecători ca o umbră.

Pentru că suntem cine suntem şi suntem ceea ce suntem, de aceea trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu. Dacă citim această rugăciune a lui David din 1 Cronici 29:10b-19, vedem că în introducere David îl binecuvintează pe Dumnezeul lui Israel pentru ceee este şi are El: „Binecuvântat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel! A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice! De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile. Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm, şi prea mărim Numele Tău cel slăvit” (10b-13).

Apoi David vine cu dorinţele lui înaintea Stăpânului universului, dar nu înainte de a-şi aduce aminte ce este El. Este bine să nu uităm ce suntem pentru ca să putem să ne ajustăm viaţa în raport cu dorinţele şi voia lui Dumnezeu. Chiar dacă viaţa pe pământ este aşa de scurtă, nu trebuie să ne încrucişăm mâinile şi să nu mai facem nimic. Viaţa trebuie trăită cu scop şi cu dedicaţie. Ce sunt eu? Iată ce spun unii oameni ai lui Dumnezeu: ca un abur (Iacov 4:14), ca o umbră trecătoare (1 Cronici 29:15: Iov 14:2; Psalm 39:6), ca o suflare (Iov 7:7: Ps 39:5,11), un fum (psalm 102:3), ca floarea ierbii (Iacov 1:10; Psalm 37:2, 103:15; Isaia 40:7; 1 Petru 1:24), ca un vis (Psalm 90:5), viaţa este o nimica, cât un lat de mână (Psalm 39:5). Cred că aceste comparaţii sunt suficiente ca să ne convingă că suntem doar în trecere pe acest pământ.

Aici poporul în frunte cu David mulţumeşte lui Dumnezeu că au fost în stare prin ajutorul Lui să dăruiască toate materialele necesare construirii Templului. Dumnezeu l-a oprit pe David să-l construiască dar nu şi să dăruiască cele necesare. Aici este partea frumoasă a dedicaţiei lui David. El nu este gelos pe Solomon, ci este generos în dărnicia lui. Şi el menţionează aceste lucruri spunând: „Ţi-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăţia inimii mele” (v. 17). Şi poporul a făcut ceea ce l-a văzut pe David făcând. El a fost inspirat de exemplul împăratului lor. Fiecare credincios poate face lucrul acesta  şi are datoria să dăruiască ceva din ceea ce i s-a dat, pentru Casa lui Dumnezeu, pentru zidirea şi edifcarea Trupului lui Hristos. Dar pentru aceasta este nevoie de bunăvoinţă, de voie bună şi de curăţie. Fiecare credincios este şi poate fi inspirat să facă ceva pentru Domnul văzând pe liderii lor făcând, nu numai poruncind.

Apoi, David nu le-a adus doar cu curăţie de inimă şi de bună voie ci şi pentru faptul că el considera că nu îi aparţine nimic din tot ceea ce are. Tot ceea ce avea era prin mâna Lui cea bună şi se simţea îndatorat să îi fie recunoscător pentru aceasta. Noi nu suntem decât administratori ai darurilor lui Dumnezeu, nu şi posesorii lor. Dacă vedem lucrurile în lumina aceasta atunci când facem o dărnicie o vom face cu alţi ochi, mai ales că „Ştiu, spune David, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti curăţia de inimă”. Dumnezeu vede nu numai cât dăruim ci şi cât ne rămâne. Curăţia de inimă ne vorbeşte despre lipsa de zgârcenie, de lăcomie, de prejudecăţi, etc.

O ultimă rugăminte a lui David este ca Domnul să ţină totdeauna în inima poporului Său aceste porniri şi aceste gânduri” şi să dea o inimă bună fiului său, Solomon, ca să împlinească tot ce n-a putut face el. Frumoasă rugăciune şi bună de imitat cu privire la copiii noştri şi la cei care se dau pildă altora în curăţie, în vorbire, în dragoste, în purtare şi în credinţă (1 Timotei 4:12).


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: