CINE ESTE FARAONUL MULTORA?

“Să se dea mult de lucru oamenilor acestora ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci” (Exod 5:9). 

După 400 de ani, aşa cum spusese Dumnezeu lui Avraam, poporul Israel încă mai era în Egipt, dar “gemeau din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite” (Exod 2:23). Egiptenii au văzut că poporul se înmulţise foarte mult şi erau puternici de aceea au început să se teamă că se vor uni cu vrăjmaşii lor, îi  vor bate şi apoi vor pleca din ţară. Faraon nu ar fi vrut să plece pentru că erau o mână de lucru ieftină.  

Pentru a preveni aceasta ei au supus pe poporul evreu la o aspră robie. Când Moise, trimis de Dumnezeu, merge pentru prima dată la Faraon şi cere permisiunea ca să părăsească Egiptul pentru a merge în pustie ca să aducă o jertfă Dumnezeului lor, Faron se opune categoric. “Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece” (Exod 5:2). 

Chiar în ziua aceea Faraon a dat poruncă ca să nu se mai dea paie pentru facerea cărămizilor ca mai înainte, în schimb ei trebuiau să se ducă să le strângă şi totuşi să facă acelaşi număr de cărămizi ca şi până atunci. Ceea ce cerea Faraon era  o imposibilitate. Logofeţii evrei, ca şi poporul au devenit foarte nemulţumiţi cu noua lege şi s-au plâns la Faraon, dar acesta s-a arătat fără milă şi i-a acuzat că sunt leneşi şi trântori. 

De unde s-a ajuns la aceste necazuri aşa de insuportabile? De la faptul că acum se trezise în evrei dorinţa de a se închina Dumnezeului lor. Faraon numeşte închinarea la Dumnezeul lor “umblare după năluci”, o pierdere de vreme şi o răzvrătire împotriva autorităţii lui. Faraon profitase de poporul evreu şi cu ajutorul lor construise piramidele Ramses şi Pitom. Deşi nu se bucura că poporul se înmulţea, totuşi voia să-l ţină în frâu, înjugat la afacerile lui. 

Faraon îl descrie foarte bine pe diavolul. El nu se bucură de propăşirea poporului lui Dumnezeu, a copiilor Lui şi vrea să-i ţină robi. Când vrem cu mai multă ardoare să –l slujim pe Dumnezeuzul nostru, atunci El ne dă mai mult de lucru. Ne ţine ocupaţi cu lucrurile vieţii trecătoare şi încearcă să înăbuşe orice dorinţă sfântă care se înfiripează în sufletul nostru. “Să li se dea mult de lucru”. Diavolul a descoperit secretul căci cu cât ne ţine mai ocupaţi cu lucrurile lumii acesteia, cu atât mai puţin timp avem pentru Dumnezeu. El nu este interesat de binele supuşilor lui, nu le dă răgaz de odihnă sau închinare, ci-i exploatează la maximum. Atunci când cineva încearcă să îşi exprime nemulţumirea sau să se revolte împotriva diavolului, se alege cu replici şi mai usturătoare: “sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori”. Evreii nu au avut puterea necesară să se împotrivească lui Faraon, dar Dumnezeul lor a putut şi le-a venit în ajutor.  

Dumnezeu aşteaptă clipa când noi să ajungem în starea când nu mai suportăm robia lui Satan şi când dorinţa de a sluji pe Dumnezeul nostru să biruiască. Este o luptă feroce care se dă în sufletele noastre. Satan nu vrea să lase pe om să plece aşa de uşor de sub robia lui. Încetarea muncii i-ar aduce pagube imense. 

Cu toate acestea, Dumnezeu a vegheat şi la vremea potrivită a adus la împlinire eliberarea poporului Său. El a îngăduit ca evreii să fie asupriţi în felul acesta ca ei să se scârbească de Egipt, de lume şi să vină în pustie, să iasă afară din tabără la El şi să-L slujească (Evrei 13:13).  

Robia lui Satan este mult mai greu de suportat decât robia Domnului Isus. Deosebirea dintre cele două robii constă în aceea, că în timp ce ne naştem robi păcatului şi lui Satan, noi devenim robii Domnului Isus pentru că alegem să fim. Ne facem robi de bună voie şi atunci când o facem de bună voie şi cu bucurie, robia devine plăcerea noastră, voia noastră şi împlinirea noastră.  Deşi suntem robi suntem mai slobozi ca oricând. Când devenim robi ai Domnului Isus devenim slobozi faţă de păcate, adicţii, pofte, plăceri păcătoase. Devenim liberi să decidem, să alegem şi să slujim pe Dumnezeu. 

Atunci când Dumnezeu cheamă pe oameni la Sine îi cheamă la odihnă, nu la munci grele şi inepuizabile. “Veniţi la Mine voi toţi, cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28). Omul nu trebuie să facă nimic pentru mântuirea sa pentru că Dumnezeu a făcut totul. Diavolul ne duce la exasperare şi distrugere, Domnul Isus oferă celor ce cred în El şi acceptă jertfa Sa nu numai mântuirea, protecţia şi ajutorul Său, ci şi viaţa veşnică. Cei doi stăpâni nu se pot compara unul cu celălalt, pentru că de fapt, Diavolul este duşmanul lui Dumnezeu aşa cum Faraon devenise duşmanul evreilor.  

Sfârşitul lui Faraon a fost pe fundul Mării Roşii. Sfârşitul Satanei va fi tot într-o mare de foc şi pucioasă, unde va fi muncit zi şi noapte, în vecii vecilor (Apoc. 20:10).    

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: