CA SĂ ÎNVEŢI SĂ TE TEMI DE MINE

Deutr. 14:22-29
Conţinutul acestui paragraf ne cere să învăţăm să ne temem de Domnul, şi aceasta nu doar pentru o perioadă limitată de timp, ci „întotdeauna”. Noi nu ne naştem cu teama de Dumnezeu, ci trebuie să învăţăm să ne temem! Ciudat lucru! Ne temem de şoareci, de broaşte, de râme, de păianjeni, de apă, de foc, de hoţi şi de oameni, dar nu şi de Dumnezeu.

Găsesc, de asemenea foarte interesant şi contextul în care Dumnezeu ne cere să învăţăm să ne temem de El, atunci când vorbeşte de zeciuială: din sămânţă, din roada ogorului de grâu, must, untdelemn sau din cireadă. „Totul” ce noi avem este prin bunăvoinţa şi îndurarea lui Dumnezeu. El face ca ploaia să cadă la vreme, ca sămânţa să încolţească şi apoi să crească până la rodire. El face ca iarba să crească şi animalele să se înmulţească.

De aceea se cuvine ca să dăm partea pe care Dumnezeu ne-o cere. Atunci când noi vom împlini porunca Domnului, El se va ţine de cuvânt şi ne va binecuvânta în toate lucrările mâinilor noastre. Dacă suntem binecuvântaţi şi ogorul ne rodeşte, turmele cresc, să ştim că Domnul o face pentru că vrea să ne facă părtaşi împreună cu El la binecuvântarea orfanului, văduvei, străinului şi Levitului. Cuvântul sfânt ne spune în v. 28 că Dumnezeu renunţă la zeciuiala care i se cuvenea şi tot al treilea an, aceasta trebuia dusă în piaţa cetăţii şi acolo cei lipsiţi puteau veni şi se înfruptau din ea.

De ce să învăţăm să ne temem de Domnul? Pentru că atunci când nu nu dăm zeciuiala Domnului ne expunem la mânia şi judecata Domnului. El ne va cere socoteală din ceea ce ne-a dat şi de ceea ce am făcut cu ceea ce ne-a dat. Atunci când poporul Israel îşi ducea zeciuiala la Casa Domnului, el trebuia să mănânce din ea, acolo înaintea Domnului (v. 22) şi să se bucure împreună cu familiile lor înaintea Domnului (v. 26). Dar dacă cineva nu îşi ducea zeciuiala nici nu avea ce mânca şi nici de ce se bucura. Vedem dar că hrănirea şi bucuria noastră în Casa Domnului depinde de contribuţia noastră. Darea zeciuielii nu este un lucru mic sau lipsit de importanţă.

Trebuie să învăţăm să ne bucurăm nu numai atunci când primim, ci şi atunci când dăm. Apostolul Pavel enunţă în Faptele apostolilor cea de a zecea fericire: „Căci este mai ferice a da decât a primi”. Dar câţi dintre noi am experimentat această fericire? De ce trebuie să dăm? Domnul pune pe listă pe Leviţi pe primul loc. Ei nu aveau parte, nici moştenire ca ceilalţi israeliţi. Ei trebuiau să trăiască din darurile aduse de popor. Domnul nu mânca din această zeciuială, direct, ci El a rezervat partea Lui pentru Levit, străin, văduvă şi orfan. El Însuşi ni se dă de exemplu. El nu ţine nimic pentru Sine.

Dacă vrem să cunoaştem bucuria adevărată, să învăţăm să dăm cu bucurie. Să ne temem de Domnul şi să împlinim Cuvântul Lui!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: