TREBUINŢELE DOMNULUI

Marcu 11:1-11 

Sunt câţiva ani de când am auzit pentru prima dată că nu numai oamenii au nevoi care trebuiesc împlinite ci şi Domnul Isus. M-a luat prin surprindere această afirmaţie şi chiar am cerut unei surori mai în vârstă să-mi spună care sunt aceste trebuinţe ale Domnului Isus. 

Meditând, de data aceasta, la acest pasaj din Evanghelia după Marcu, Duhul lui Dumnezeu m-a făcut să înţeleg şi mai mult şi m-a convins că Domnul Isus are nevoie de ceea ce noi avem şi astfel ne face şi pe noi părtaşi la slava Sa. 

Este înainte de Florii. Domnul Isus se pregăteşte să împlinească o altă profeţie cu privire la El şi are nevoie de un măgăruş care să-L poarte pe străzile Ierusalimului. De multe ori mai intrase în Ierusalim până atunci, dar acum era o zi specială. Trebuia să împlinească profeţia din Zaharia 9:9 şi avea nevoie de mânzul unei măgăriţe. Domnul Isus are şi El nevoi care pot fi împlinite doar prin noi.  

Domnul Isus trimite pe doi din ucenicii Lui ca să-i aducă măgarul, care era legat undeva în cetate, la o cotitură, la o răscruce de drumuri. Domnul Isus ştie ce avem şi de ce se poate folosi din ceea ce-i al nostru. El i-a trimis la o adresă precisă. Pentru El era un moment de cotitură în misiunea Sa pentru care se întrupase. Drumul Lui spre cruce însemna o abatere de la ceea ce oamenii se aşteptau de la El. El ştia pentru ce venise şi a cui voie trebuia să o împlinească. Dar pentru ziua aceea Domnul avea trebuinţă de un măgăruş. 

Domnul ştie şi aceea că El poate avea de la noi ceea ce El vrea – bunăvoinţa noastră de a pune la dispoziţia Lui ceea ce El ne cere. El cunoştea pe stăpânul măgarului şi a contat pe bunăvoinţa Lui. El a ştiut şi aceea că alţi trecători şi spectatori la ceea ce se întâmpla cu măgăruşul vor pune întrebări: „De ce este dezlegat acest măgar”? dar nu şi stăpânul măgarului. Cât Domnul Isus a trăit pe pământ, ca şi după aceea, a depins în împlinirea unor lucrări de oameni pentru nevoile Lui fizice – mâncare, un loc de dormit, barca ca să poată trece de partea celalaltă a Mării Galilelii, etc.

Pe lângă oameni, Domnul are trebuinţă şi de lucrurile oamenilor. Tot ce noi avem vine de la El. Noi nu suntem stăpâni pe nimic, nici chiar pe suflarea noastră. Dumnezeu ne-a pus să fim administratori ai bunurilor Lui.  

Domnul se foloseşte aparent de lucruri dispreţuite de oameni ca să facă de ruşine lucrurile cele tari. Aşa cum a poruncit ca să i se aducă un măgăruş, putea porunci să i se aducă şi un cal, dar nu a făcut-o. Înţeleptul Solomon enumeră „calul închingat” ca fiind una din fiinţele cu „o ţinută frumoasă şi cu pas măreţ” (Prov. 30:29-30). Măgăruşul însă se potrivea mai bine cu natura smerită a Domnului Isus. El nu a vrut, sărac cum era în lume, să dea impresia de extravaganţă. El nu a vrut nici pentru un moment măcar să se dea drept altul. Nu spusese El cu puţin timp înainte: „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”? Dacă Domnul s-ar folosi numai de lucruri tari şi frumoase, atunci celor urâţi, slabi şi neînsemnaţi nu li s-ar da niciodată şansa să fie folosiţi de Domnul. Puterea lui Dumnezeu lucrează diferit în oameni, şi se face desăvârşită în slăbiciune (2Cor.12:9). 

Ceea ce dăm Domnului sau îi împrumutăm Lui nu se pierde ci slujeşte la proslăvirea Numelui Său. Când măgăruşul a intrat cu Domnul Isus călare, oameni în vârstă şi copii strigau: ”Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Binecuvântată este Împărăţia care vine!” (vv. 9-10). Nu măgăruşul era în centrul atenţiei, ci Domnul Isus. Pe El îl aclamau, chiar dacă o săptămână mai târziu, pe acest Isus, pe care voiau să-L încoroneze ca Împărat, aveau să-L încoroneze cu spini şi să-l pună pe o cruce. Sunt unele lucrări pe care Domnul Isus nu le poate face fără contribuţia noastră. El nu ar fi putut împlini profeţia întocmai dacă stăpânul măgăruşului nu ar fi fost de acord ca cei doi ucenici trimişi să-l dezlege şi să-L ducă la Sine.

Domnul Isus a dat ucenicilor marea însărcinare de „a merge în toată lumea şi de a propovădui Evanghelia”, până la marginile pământului. Domnul Isus va fi cu noi, ne va da cuvintele pe care să le spunem, dar are nevoie de bunăvoinţa şi de disponibilitatea noastră. Domnul Isus nu poate evangheliza lumea fără ajutorul nostru, vrea să ne facă părtaşi la această mare lucrare, ne împuterniceşte să o facem, dar nu o va face în locul nostru.  

De aceea, Domnul are nevoie să ştie că suntem gata, la dispoziţia Lui. Domnul are nevoie să ştie că tot ce aavem este închinat şi predat Lui. Domnul are nevoie să ştie că poate conta oricând pe noi fără a avea pretenţia ca să împărţim slava cu El. Stăpânul măgăruşului a rămas un anonim, ca eu şi tu să ne putem identifica cu El. 

Dar şi noi trebuie să ştim câteva lucruri:

Ø        Noi trebuie să ştim că Domnul are trebuinţe pe care numai noi i le putem împlini.

Ø        Să ne predăm Domnului întreaga fiinţă şi tot ce avem, în orice vreme, ca atunci când Domnul găseşte de cuviinţă, sau are o nevoie urgentă ce trebuie împlinită, să poată conta pe credincioşia noastră.

Ø        Nimic din ceea ce avem nu este lipsit de importanţă şi care să nu poată fi folosit. Ne amintim de Isai, tatăl lui David, care a trimis căpeteniilor de război în slujba cărora erau şi cei trei fii ai lui mai mari, „10 caşuri de brânză, o efă de grâu prăjit şi zece pâini” (1 Sam.17:17), iar atunci când David fugea de Absalom, trei persoane cu inimă mare au adus lui David: „paturi, lighene, vase de pământ, grâu, orz, bob, linte, uscături, miere, unt, oi şi brânză de vacă” (2 Sam. 17:28-29). Aceasta ne spune că Domnul Isus, Împăratul nostru poate fi oricând acasă la masa noastră şi sub acoperişul nostru. Nimic nu este prea mic şi neînsemnat ca să le ţinem numai pentru noi.

Ø        Nu ne aparţine nouă slava pentru ceea ce dăm Domnului, pentru că este a Lui. Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor nu se ruşinează de ceea ce îi dăm de bună voie. Slujind Domnului cu ce avem, facem posibil ca şi Domnul să ne slujească atât pe noi cât şi pe alţii care nu l-au cunoscut până în momentul acesta. El nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa drept jertfă pentru păcat.  

Măgăruşul care l-a purtat pe Domnul Isus 

Sunt multe lucruri pe care le învăţăm chiar şi de la un măgăruş:

Se spune despre măgari în general că sunt nişte animale încăpăţânate şi îndărătnice. Şi de câte ori nu reacţionăm şi noi în felul acesta când este vorba să renunţăm la voia şi plăcerea noastră? 

Firea noastră cea veche trebuie supusă, înfrânată, strunită de Domnul Isus aşa cum spunea şi psalmistul: ”Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-l struneşti cu un frâu şi o zăbală” (Ps. 32:9). 

Măgăruşul nu s-a mândrit de faptul că Domnul Isus s-a slujit de el. Chiar şi atunci când am făcut tot ce ni s-a poruncit, nu suntem decât nişte „robi netrebnici”. Am făcut doar ce eram datori să facem. 

Chiar şi un măgăruş tânăr şi neînvăţat la ham poate fi strunit de Domnul Isus. El are putere să îşi supună toate lucrurile. El are înţelepciunea necesară şi ştie să se ocupe de fiecare individ după temperamentul şi abilităţile pe care le-a pus în el. 

Domnul Isus dă valoare lucrurilor pe care i le dăm şi El are tot dreptul să se bucure de această slavă care i se aduce. 

Măgăruşul ne reaminteşte :

Ø        De nevoia noastră de a fi struniţi, ghidaţi, călăuziţi.

Ø        Natura noastră păcătoasă trebuie ţinută în frâu. Înfrânarea este o roadă a Duhului Sfânt.

Ø        Dumnezeu nu dispreţuieşte lucrurile slabe, începuturile slabe pentru că El însuşi a crescut ca „o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat” (Is. 53:2). Mai mult, El a fost dispreţuit şi a luat asupra Lui dispreţul care ni se cuvenea nouă.

Ø        Noi sunt creaţi ca să ne purtăm poverile unii altora (Gal. 6:2). De asemenea, noi trebuie să ne împovărăm cu lucrurile cu care Domnul Isus s-a împovărat, şi să slujim de laudă slavei Sale.

Ø        Să nu fim pretenţioşi. Măgarul nu este un animal sofisticat. El este deprins cu pustia. Fuge de zarva oraşelor. Pretenţiile noastre sunt o dovadă a mândriei nerăstignite.

Ø        Măgarului nu-i place să se implice şi de multe ori este necooperativ, chiar leneş şi comod. În Împărţia lui Dumnezeu nu este loc pentru cei leneşi şi individualişti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: