COMOARA LUI DUMNEZEU PECETLUITĂ

„Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, pecetluit în comorile Mele? (Deutr. 32:34).            

Versetul de mai sus este doar o strofă din cântarea cu 43 de strofe, scrisă de Moise la porunca lui Dumnezeu. El scrie doar cu puţin timp înainte de a muri, după ce, în capitolul 31:3, Moise predase ştafeta de conducător lui Iosua, slujitorul lui de până atunci.           

Dumnezeu i-a inspirat textul acestei cântări lui Moise cu specificaţia clară: „Acum scrieţi-vă cântarea aceasta. Învaţă pe copiii lui Israel s-o cânte, pune-le-o în gură, şi cântarea aceasta, să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel”. Ce puternică mărturie a ales Dumnezeu împotriva poporului pe care-l iubea. Mă gândesc, de asemenea, la câte cântări, din cele ce le-am cântat dealungul anilor, se vor întoarce ca martore împotriva noastră. Câte promisiuni şi câte declaraţii de dragoste i-am făcut Domnului şi totuşi cât de puţin am reuşit să ne ţinem de cuvânt.           

Nu am intenţia să zăbovesc prea mult asupra acestei cântări şi s-o analizăm în profunzime, ci vreau să mă opresc doar la versetul care este şi motto-ul acestei meditaţii. Este o temă ciudată să medităm la comorile pe care le are Dumnezeu păstrate în cer, sub pecetea Sa, dar încercăm să o definim în lumina Cuvântul care ne este revelat în Sfânta Scriptură. Poate am crezut că Dumnezeu păstrează în cer numai comori bune, de har, de milă de îndurare. Dar când citim cartea Apocalipsa putem vedea că toate acele plăgi şi nenorociri care vor veni peste lume sunt aduse de îngerii slujitori ai lui Dumnezeu din cer pe pământ.            

Ca să înţelegem care este „lucrul acesta” ascuns şi pecetluit în comorile lui Dumnezeu trebuie măcar în mare să avem cunoştinţă de tema acestei cântări. Mă voi rezuma însă la o expunere foarte pe scurt, şi mă folosesc de împărţirea în cinci paragrafe, făcută de Mathew Henry.           

1. Prefaţa sau introducerea cântării (vv.1-2). Cerul şi pământul sunt luate ca şi locurile de mărturie în care sunt înregistrate toate răzvrătirile poporului Său. Proorocul Ieremia scrie: „Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fier, cu un vârf de diamant; este scris pe tabla inimii lor şi pe coarnele altarelor lor” (17:1), iar în acelaşi capitol la v. 13 completează: „Toţi cei ce te părăsesc, vor fi acoperiţi de ruşine, Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie”. Dumnezeu ar fi vrut ca legile şi poruncile Lui să fie bine primite şi împlinite, aşa cum ploaia este binevenită şi benefică pe un pământ uscat sau roua este pentru verdeaţă şi iarbă. (v. 2). Ploaia şi roua înseamnă viaţă, şi la fel Cuvântul lui Dumnezeu este viaţă pentru cel ce îl primeşte.           

2. Cântarea scoate în evidenţă şi preamăreşte caracterul lui Dumnezeu în contrast cu caracterul imperfect al poporului Israel (vv. 3-6). În acest verset Dumnezeu este numit Stânca (v. 4), „Tatăl tău” (v. 6) şi Ziditorul (v. 15). Mai sunt încă alte cinci referinţe în aceeaşi cântare în care Dumnezeu este numit Stânca. În primul caz Domnul este sau trebuia să fie Stânca încrederii lor, ştiind că Dumnezeu este credincios, căile Lui sunt drepte şi lucrările Lui desăvârşite. Ca şi Tată, El îi născuse, atunci când l-a chemat pe Avraam şi i-a promis o ţară, o sămânţă şi o binecuvântare (Gen. 12). El le dăduse Legea pe care trebuiau să-şi întemeieze crezul lor şi după care să-şi călăuzească viaţa lor. În v. 15, Domnul este Stânca mântuirii lor, în v. 18 este Stânca care i-a născut, Creatotorul lor. În v. 30 Domnul este Stânca care i-a vândut, i-a dat pe mâna vrăjmaşilor lor, pentrucă avea dreptul de proprietate asupra lor. În v. 31, Stânca lui Israel se compară cu stânca vrăjmaşilor, dar nu poate fi nici un termen de comparaţie între ei şi Dumnezeu. În v. 37, Domnul este o Stâncă de adăpost. Observaţi că de fiecare dată Stânca este scrisă cu „S”, pentru că Stânca „care venea după ei”, era una duhovnicească, aşa cum spune apostolul Pavel, şi această „stâncă era Hristos” (1 Cor. 10:4).            

Domnul este drept şi curat, în contrast cu poporul, care pe tot parcursul cântării este descris: netrebnic, neam îndărătnic şi stricat (v. 6): popor nechibzuit şi fără înţelepciune (v. 6); idolatru (v.16-17), neloiali (v. 20) şi, fără bun simţ şi pricepere(v. 28).           

3. Recapitularea lucrărilor pe care Dumnezeu le-a făcut în mijlocul poporului în contrast cu reacţia şi comportarea poporului Israel (vv. 7-18). Pe de o parte iată ce a făcut Domnul:

Ø        Domnul a dat o moştenire neamurilor şi a pus hotare popoarelor  (v. 8),                                                                                                          Ø        Poporul Israel a fost pus deoparte pentru Dumnezeu, ca şi partea lui de moştenire (v. 9),                                                                                  Ø        De la o origine obscură şi de la un început firav l-a luat şi l-a pus pe înălţimile ţării (v.13),                                                                                 Ø        L-a înconjurat şi l-a păzit cu cea mai aleasă grijă, ca pe lumina ochiului Lui (v.10),                                                                                           Ø        L-a călăuzit prin pustie şi l-a purtat ca pe aripi de vultur (v.11),                                                                                                                         Ø        A mâncat din roadele cele mai alese ale pământului şi ale turmelor pe care le aveau (v. 13-14).           

Care a fost răspunsul la astfel de providenţe şi de binnecuvântări divine? Răspunsul poporului a fost sub orice critică. S-a îngrăşat din bunăătăţile Domnului şi a început să azvârle din picioare:

Ø        A părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul Lui şi Stânca care i-a născut (v. 15, 18),                                                                                                      Ø        A nesocotit pe Stânca mântuirii lor (v.15),                                                                                                                                                   Ø        A întărâtat pe Dumnezeu la gelozie prin dumnezei străini (v. 16, 21),                                                                                                              Ø        A adus jertfe dracilor (v. 17),                                                                                                                                                                     Ø        A uitat  de Dumnezeul care i-a făcut (v. 18).           

Ce a putut face Dumnezeu mai mult pentru poporul Său şi nu a făcut? Lucrând în felul acesta, poporul a  supărat pe Dumnezeu şi i-au stârnit mânia. Acesta este „lucrul ascuns” păstrat pecetluit în comorile lui Dumnezeu.           

4. O profeţie sau o prezicere a ceea ce se va întâmpla în viitor cu Israel şi o enumerare a judecăţilor distrugătoare pe care Dumnezeu le va aduce asupra lor din pricina păcatelor lor (v. 19-33).

Ø        Îmi voi ascunde Faţa de ei (v.2 0),                                                                                                                                                              Ø        Îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor (v. 21),                                                                                                            Ø        Focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în Locuinţa morţilor (v. 22),                                                                                                       Ø        Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei (v. 23),                                                                                                                                            Ø        Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri şi de boli cumplite (v. 24),                                                                                                                   Ø        Atacaţi de fiare sălbatice şi de şerpi veninoşi (v. 24),                                                                                                                                     Ø        Vor pieri de sabia vrăjmaşilor lor (v. 25),                                                                                                                                                         Ø        Dumnezeu le-ar fi şters şi pomenirea de pe pământ, dacă nu s-ar fi temut de ocara vrăjmaşilor lor (v. 27) şi                                                       Ø        Domnul îi va vinde ş i îi da în cele din urmă pe mâna vrăjmaşului lor (v. 30).           

Poporul ar fi putut să se bucure de mult mai multe lucruri dacă nu ar fi ales să se lepede de Dumnezeul lor:

Ø        Ei ar fi putut să se bucure de prezenţa Domnului în viaţa lor (v. 20),                                                                                                               Ø        Ar fi avut prosperitate materială – rodul pământului (v. 22),                                                                                                                           Ø        Ar fi fost scutiţi de multe nenorociri şi suferinţe (v. 23),                                                                                                                                Ø        Ar fi avut belşug de hrană şi de sănătate ( v. 24),                                                                                                                                           Ø        Ar fi avut parte de ocrotire împotriva fiarelor sălbatice şi a şerpilor veninoşi (v. 24).                                                                                         Ø        Ar fi avut biruinţă în lupta împotriva vrăjmaşilor lor (v. 30).           

Dar ei au dat cu piciorul la aceste binecuvântări şi au ales să facă ce au vrut, făcând în ciudă lui Dumnezeu. Şi iată ce va face Dumnezeu cu aceste comori de mânie strânse în magazia Sa:            

5. Promisiunea că Dumnezeu va judeca şi va nimici pe vrăjmaşii lor, şi va da viaţă şi vindecare unei rămăşiţe din poporul Israel (v.36-43), păstrate din pricina legământului făcut cu părinţii lor. Dumnezeu este pe deplin justificat să facă aşa cu poporul Lui pentru că nelegiuirea lor nu a avut capăt. Răzbunarea aparţine Domnului. El va răsplăti fiecăruia după faptele Sale. Acesta este criteriul universal după care El va adminstra dreptatea Sa şi va răsplăti „celor ce-L urăsc”.           

Dumnezeu păstrează aducerea aminte a fărădelegilor omului. „La mine” ne sugerează că El ştie de ele, pentru că sunt adunate şi păstrate de El. „Comorile Mele”, de asemenea, ne spune că Dumnezeu are comori ciudate şi felurite. Tot în Deuteronom ni se spune despre o comoară a lui Dumnezeu bună, (cerul), care va da ploaie la vreme. Iacov ne spune că „orice dar bun şi desăvârşit se coboară de la Părintele luminilor” (1:17), care dă cu mână largă şi cu îmbelşugare. Proorocul Maleahi vorbeşte de un potop de binecuvântări care va veni peste cel ce îşi aduce zeciuielile la casa Domnului şi îl pune pe Dumnezeu la încercare.           

Dar nu este numai acest pasaj şi nu doar Moise vorbeşte despre comoara de mânie a lui Dumnezeu, „ care se va descoperi din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor”, despre care vorbeşte apostolul Pavel la Romani capitolul 1:18. Lucrul acesta a fost descoperit prin Duhul Sânt proorocilor de-alungul veacurilor. Iov, care se crede că a fost contemporan cu Avraam, spune în unul din discursurile lui: „Călcările mele de lege sunt pecetluite într-un mănunchi”. El a ştiut prin Duhul Sfânt că are un Răscumpărător viu, dar nu a apucat nici una din zilele Lui. Iov nu ştia că El avea să se încarce cu păcatele omenirii şi să le ducă pentru noi la Calvar, singurul loc unde păcatele pot fi anulate din cartea aducerilor aminte. Moise scrie în Psalmul 90:8, atunci când ne îndeamnă să luăm seama cum se cuvine la tăria mâniei Domnului ca să ne temem de El: „Tu pui înaintea Ta fărădelegile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse”. El vorbeşte aici de ziua cea mare când Dumnezeu va da pe faţă toate păcatele ascunse ale oamenilor şi de care nu s-au pocăit.            

Apostolul Pavel aminteşte lui Timotei că „Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă” (1 Timotei 5:24). Proorocul Ieremia spune cu privire la Iuda: „Chiar de te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămânea scrisă înaintea mea, zice Domnul Dumnezeu” (2:22). Ieremia a proorocit despre robia babiloniană şi a trăit să vadă lucrul acesta. Nelegiuirea omului rămâne scrisă înaintea Domnului până când omul îşi recunoaşte vina şi se pocăieşte de trecutul lui păcătos şi acceptă harul lui Dumnezeu arătat în Domnul Isus. Dacă omul nu se pocăieşte atâta vreme cât este în viaţă, păcatul este păstrat  aşa cum scrie şi proorocul Osea: „Nelegiuirea lui Efraim este strânsă şi păcatul lui este păstrat” (13:12). Chiar şi pentru Efraim ar fi mai fost nădejde de iertare dacă s-ar fi întors la Dumnezeu cu cuvinte de căinţă, aşa cum găsim în capitolul următor (14:2). Dumnezeu este gata să primească din nou pe cel rătăcit, să-l vindece, să-l binecuvinteze cu propăşire, să-l călăuzească şi să-l ocrotească.             

Prin aceasta se deosebeşte Dumnezeul nostru de alţi dumnezei care nu ştiu nimic. El descoperă cu mult înainte lucruri care au să se întâmple în viitor, pentru că El este Omniştient. Peceţile de pe aceste comori de mânie pot fi rupte printr-o pocăinţă sinceră şi o întoarcere la El din toată inima. Domnul se va bucura să ne primească din nou mai mult chiar decât s-a bucurat să ne facă rău atunci când l-am întristat. Dumnezeu „nu vrea moartea păcătosului” (Ezec. 18:23, 33:11) şi nici nu necăjeşte sau mâhneşte pe cineva cu plăcere” (Plângeri 3:33).           

În concluzie, putem afirma pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, că Dumnezeu cunoaşte pe om şi roadele lui (Ps. 90).  El păstrează un record şi un cont în cer unde sunt depuse toate faptele; în atotştiinţa Sa cât şi în conştiinţa păcătosului şi acestea sunt sigilate printre celelalte comori ale Lui: atât pentru siguranţă cât şi pentru a fi ţinute secrete până la momentul când vor fi date pe faţă. Ele nu se pot pierde, nici deschide până în ziua judecăţii (Osea 13:12). Dumnezeu amână pedeapsa păcatului pentru o vreme, până se umple măsura şi ajunge la culme, iar răbdarea lui Dumnezeu ajunge la capăt. Da, va veni o zi a socotelilor când toate comorile de vinovăţie şi de mânie vor fi deschise şi date pe faţă şi păcatul va ajunge pe păcătos.           

 Domnul Dumnezeu este Judecătorul care va pronunţa sentinţa :  

Ø        Va pedepsi pe cei răi – „cei ce Mă urăsc” (v. 41)                                                                                                                                          Ø        Va răzbuna sângele robilor Săi (v. 43)                                                                                                                                                         Ø        Va face ipăşire pentru toată ţara lui Iuda şi pentru poporul Său (v. 43).            

Având cerul şi pământul martori fideli şi credincioşi de partea lui Dumnezeu, unde îşi va putea găsi refugiul un păcătos nepocăit? Dacă singur Dumnezeu dă viaţa şi El o ia, dacă El răneşte şi tămăduieşte şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Lui (v. 39), ce nădejde mai rămâne celui păcătos decât să vadă că se cască înaintea lui porţile iadului ca să-l primească în sânul lui?           

„Dacă păcătuim cu voia, după ce am ajuns la cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat. Ştiu că nu ne place să auzim sau să citim despre mânia, răzbunarea şi judecata lui Dumnezeu, dar fă un efort şi totuşi citeşte până la capăt. Te priveşte şi pe tine ca şi pe mine. Căci rămâne doar „aşteptarea înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:26-27). „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezului celui viu” (Evrei 10:31) atunci când ţi-ai adunat o comoară de fărădelegi.           

De ce nu vrei să cazi mai bine la picioarele crucii Domnului Isus astăzi ca să îţi plângi păcatul, ca apoi Domnul să-şi deschidă braţele şi să-ţi spună: „Vino, binecuvântatul Tatălui”! Poate că nu ai ştiut „lucrul acesta” până acum. Nu ai ştiut că fără să vrei ţi-ai strâns în cer o comoară care te va condamna la pierzare. Astăzi ştii că trebuie să faci ceva ca să detonezi această bombă care stă gata pentru ziua judecăţii. Azi mai poţi schimba ceva. Întoarce-te cu faţa spre Dumnezeu. Uită-te la cruce şi vezi acolo pe Fiul lui Dumnezeu plătind datoria păcatelor tale.            

Acceptă prin credinţă ceea ce Fiul a făcut ca să fii justificat înaintea lui Dumnezeu Tatăl. Mărturiseşte-L ca Domn al vieţii tale, apoi slujeşte-I şi cântă-I cu credincioşie şi curăţie. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: