AVANTAJELE CUNOAŞTERII LUI DUMNEZEU

 (Un sumar al versetelor despre cunoaştere din scrierile apostolului Ioan)           

Este foarte interesant să observăm cât de ordonat şi cât de inteligent Duhul lui Dumnezeu a dictat Evanghelia după Ioan. Dacă aţi urmărit textele din articolul precedent aţi putut vedea că Duhul lui Dumnezeu dă la o parte progresiv mahrama de pe ochii noştri şi ne introduce în cunoaşterea lui Dumnezeu pas cu pas, de la cele mai simple mergând spre cele mai desăvârşite. Aşa cum Dumnezeu a adus ordinea în lume din haos, la fel aceasta a fost menirea Lui în aducerea ordinii în haosul inimii fără Dumnezeu.           

Dumnezeu a creat mai întâi lumina şi tot ce a fost făcut în zilele următoare a fost făcut în lumină. Când Dumnezeu lucrează în inima omului lucrează în lumină, pentru că numai în lumină se poate vedea un lucru şi afirma despre el că este bun, sau foarte bun, aşa cum scrie în Genesa cap.1 de 7 ori, la sfârşitul fiecărei zile, cu excepţia zilei a doua.           

Orice călătorie spirituală a omului care este în întunerec şi care ajunge în lumină, din necredincios ajunge credincios, începe prin acest act al lui Dumnezeu Tatăl. El ne vede că suntem pustii şi goi, vede tumultul de ape din sufletul nostru, temeri, îndoieli, nelămuriri, dezordine, lipsă de disciplină, de scop, de direcţie. Apoi trimite lumina. Aduce în viaţa omului un moment când omul necredincios aude pentru prima dată despre Dumnezeu. S-a aprins o luminiţă în întunerec. Dar ca şi în prima zi a creaţiei, întunerecul nu a fost abolit, distrus complet. El încă este acolo, dar i s-a delimitat un hotar. Lumina aceasta nu este toată lumina, pentru că soarele, luna şi stelele au fost create doar în ziua a patra.           

Vreau să exemplific acest stagiu al vieţii creştine printr-o experienţă personală experimentată de mine de mai multe ori. Când lucram începeam lucrul în fabrică la ora şase dimineaţa, şi pentru asta trebuia să fiu acolo cu câteva minute mai devreme ca să mai pot face nişte pregătiri preliminare înainte de începerea lucrului. De multe ori eram acolo printre primii. Locul în care lucram era o sală enorm de mare şi luminile se aprindeau dintr-un alt colţ al clădirii decât cel pe care intram în fabrică. Dar puteam ajunge la întrerupătoarele de curent (mai ales iarna când la ora şase este încă întunerec afară, pentru că la toate ieşirile şi intrările din fabrică sunt semnele luminate pe care scrie „ieşire” în caz de incendiu sau de întrerupere a curentului. Acelea erau luminate de la altă sursă (pe bază de baterie).           

În lumina emanată de aceste semne puteam ajunge să aprind lumina mai mare. În lumina aceea mai mică puteam distinge culoarul pe care să merg, puteam distinge mobilierul, dar nu puteam lucra la lumina aceea pentru că era prea slabă. Lucrul din electronică este foarte delicat, de aceea pe lângă luminile multe din tavan fiecare muncitor mai avea nevoie şi de o veioză cu lupă, care ne ajuta să putem vedea componenţii electronici care sunt foarte mici (până la 1mm).           

Aşa putem vedea şi lucrurile spirituale. Mai întâi vedem lucrurile în mare, în general. Atunci abia ni se deschid ochii. Trebuie să-i ţinem deschişi ca să vedem lumina. Lumina era acolo de la început. Dumnezeu este lumină şi în El nu este şi nu a fost niciodată întunerec. El totdeauna a fost şi va fi lumină. Diferenţa nu este în El, ci în văzul nostru. Noi nu am văzut-o decât acum.           

Îmi place şi m-am bucurat nespus să văd că apostolul Ioan este obsedat de această cunoaştere a lui Dumnezeu care este lumină şi adevăr şi în toate scrierile lui insistă asupra ei. În Evanghelie am văzut că Ioan reproduce ceea ce Domnul Isus a vorbit despre cunoaşterea lui Dumnezeu. În epistole Ioan aplică această cunoaştere în experienţa ucenicului lui Hristos Domnul.  Să luăm acum seama la ceea ce Ioan scrie în epistolele lui, şi mai ales în prima. La primul verset din primul capitol el începe şi scrie: „Ce era de la început, ce am auzit şi văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii”. Cine era de la început? Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Domnul Isus este Cuvântul vieţii. Şi apoi se repetă iarăşi în v.3: „Deci, ce am văzut şi auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl, şi cu Fiul Său Isus Hristos, prin Duhul Sfânt.           

Deci, cum am mai subliniat, orice cunoaştere începe cu vederea luminii. Dumnezeu alege timpul când să ni se descopere. Duhul lui Dumnezeu a fost acolo cu noi, în jurul nostru, s-a mişcat până când Dumnezeu a zis: „Să fie lumină”! Dar se poate întâmpla şi aceea că lumina să fie acolo şi noi să nu o vedem-cineva dintr-o mulţime o vede, dar nu toţi o văd. La o evanghelizare, de pildă, Evanghelia se propovăduieşte pentru toţi în acelaşi fel, cu aceleaşi cuvinte, cu acelaşi zel şi pasiune. Unii cred şi pleacă acasă mântuiţi, alţii rămân împietriţi şi în întunerec.           

Epistolele lui Ioan sunt o continuare a Evangheliei lui. Ioan nu mai are nimic de adăugat ci ne face un sumar al celor spuse de Domnul Isus şi de cunoaşterea Lui personală din perspectiva umană. În capitolul 5, v.1, apostolul Ioan scrie: „Cine crede că Isus este Hristosul, adică cel trimis de Dumnezeu pentru mântuirea noastră, este născut din Dumnezeu”.           

Cine este născut din Dumnezeu iubeşte pe Dumnezeu şi pe cel născut din El. Cine iubeşte pe Dumnezeu păzeşte poruncile Lui şi iubeşte pe fraţi, (copiii lui Dumnezeu). Cine păzeşte poruncile Lui cunoaşte pe Dumnezeu. Şi acesta este un ciclu ordonat, care are menirea de a ne transforma în chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. Cei ce eram departe cândva, am fost apropiaţi atât de tare de El încât ne-a inclus în El. Atunci când suntem născuţi din Dumnezeu nu mai păcătuim.           

Dar şi faptul că am ajuns la această stare de har este întregime meritul Domnului Isus. Este un lucru extraordinar faptul că Domnul Isus a murit pentru noi dându-ne harul înfierii. Dar la fel de minunat este şi faptul că „ne-a dat pricepere (lumină) ca să cunoaştem pe Cel ce este adevărat” (5:20). Dacă ne uităm în urmă la Adam şi la Eva, vedem că ei au fost creaţi de Dumnezeu, dar când ei au deschis ochii au văzut nu numai lumina zilei din ziua întâia ci şi soarele pe cer şi luna şi stelele noaptea. Dumnezeu i-a pus într-un cadru edenic, un loc minunat. I-a pus acolo ca s-o lucreze şi s-o păzească. Apoi le-a atras atenţia asupra a doi pomi din acea grădină şi le-a dat o poruncă. Puteţi, li s-a spus, „să mâncaţi după plăcere din orice pom din grădină”, dar dintr-un singur pom li s-a spus să nu mănânce.           

Adam şi Eva au avut mulţi pomi din care să aleagă şi să mănânce. Dar Eva nu „a privit” decât la pomul interzis. Dumnezeu spune: „Să nu mâncaţi” (2:17). Eva reproduce cuvintele lui Dumnezeu în auzul şarpelui dar mai adaugă ”şi nici să nu vă atingeţi de el, ca nu cumva să nu muriţi”. Sună puţin diferit de ceea ce a spus Dumnezeu. Dumnezeu a spus un lucru şi Eva a înţeles altul. Un mic unghi de deviere la început, dar unghiul acesta a căscat o gură aşa de mare încât i-a vărsat din gura lui Dumnezeu, şi împreună cu ei, pe toţi urmaşii lor.           

Adam şi Eva au văzut şi au privit pomul.  Au şi mâncat din el.  Li s-au deschis ochii spirituali şi au auzit glasul Domnului. Ce se întâmplă cu cei ce nu au citit niciodată Biblia sau nu au auzit predicându-se despre Dumnezeu? Cum pot ei ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a planului Lui de mântuire al omenirii?           

Nici în privinţa aceasta nu putem băga de vină lui Dumnezeu că nu le-a dat măcar o şansă. Dimpotrivă. Apostolul Pavel spune că „tot ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;” (Rom. 1:19-22).           

Primul tablou al lui Dumnezeu a fost revelat în natură şi acesta îl poate vedea orice fiinţă umană. Nu aşa că este natural ca un om să vrea să cunoască în persoană autorul unei cărţi, sau o mare personalitate care a făcut mult bine omenirii? Nu aşa că este natural să ne întrebăm cine a făcut lumea frumoasă în care ne mişcăm şi să vrem să-L cunoaştem pe Dumnezeu?            

Cunoaşterea lui Dumnezeu este un proces progresiv. Apostolul Pavel spune că mai întâi vine ce-i firesc, apoi ce-i duhovnicesc. Mai întâi vedem creaţia materială şi apoi pe cea spirituală. Când vedem mâna lui Dumnezeu în natură putem să ne îndreptăm şi spre cele spirituale şi desăvârşite, şi să vedem mâna lui Dumnezeu în noua creaţie, făcută după chipul lui Dumnezeu şi de o neprihănire ca a Lui. „Acum, vedem ca într-o oglindă în chip întunecos, dar atunci, vom vedea faţă-n faţă. Acum cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Cor. 13:12).           

Aşa cum pământul acesta va fi rejuvenat într-o zi, trecut prin foc înainte ca pământul cel nou să îi ia locul, la fel şi făptura umană trebuie să treacă prin focul mâniei lui Dumnezeu, să dea la moarte trupul păcatului şi să fie născut din nou. Naşterea din nou este lucrarea Duhului Sfânt în noi. Viaţa cea nouă este un dar de la Dumnezeu aşa cum este şi darul vieţii. Şi pentru că apostolul Pavel ne spune că această cunoaştere este „în parte” sau incompletă, nu putem decât să ne rugăm ceea ce el se ruga pentru biserica din Efes, ca „Dumnezeu să ne dea un duh de cunoaştere şi pricepere” (Efes. 1:17).             

Dumnezeu nu se poate cunoaşte cu simţurile biologice, ci numai prin revelaţia Duhului Sfânt  în duhul nostru, organul nostru cel mai interior, şi pe care-l primim de la Dumnezeu la naştere. Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu. Moise spune aceasta şi la fel şi Domnul Isus, în afară de Cel ce vine de la El. Nu-L putem pipăi şi nici gusta pe Dumnezeu în schimb, prin intermediul duhului nostru, care are aceeaşi natură cu Dumnezeu, veşnic, nemuritor, putem comunica cu Dumnezeu şi îi putem cunoaşte dumnezeirea şi însuşile nevăzute: dragostea, bunătatea, îndurarea, mila, etc., dar mai ales puterea Lui, de a învia, morţii în păcat şi de a-i aduce la o viaţă nouă.           

Scopul final al cunoaşterii lui Dumnezeu este de a ajunge, cum spunea ap. Pavel, cu orice chip la învierea din morţi. Dacă cineva nu vrea să ajungă să îl vadă pe Dumnezeu nu-L va preocupa cunoaşterea lui Dumnezeu nici în viaţa aceasta. Totuşi în ziua judecăţii, orice om care a trăit vreodată pe pământ va sta înaintea tronului alb. Toţi îl vor vedea şi vor cunoaşte pe Dumnezeu, „chiar şi cei ce L-au străpuns”, fie în calitate de Dumnezeu şi Tată, Mântuitor şi Domn, fie în calitate de Judecător.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: