PE A CUI PĂŞUNE EŞTI?

Înainte de anul 2000 am vizitat nişte prieteni de familie în Melbourne. Gazda ne-a dus în pivniţa casei şi ne-a arătat proviziile pe care şi le făcuse în urma zvonurilor care circulau cu privire la anul 2000, ca fiind sfârşitul lumii. Nu ştiu ce au înţeles ei în ce constă sfârşitul şi de ce s-au aprovizionat, dar cert este că sfârşitul nu a venit şi proviziile acelea s-au consumat într-un timp relativ scurt. 

Orice provizie pământească este destinată să ne ajungă o anumită perioadă de timp, pe când provizia pe care o avem în Cuvântul Său nu se termină niciodată. Creştinii de 2000 de ani se hrănesc şi îşi adapă sufletul din izvoarele lui nesecate. Tineri sau bătrâni întineresc ca vulturul şi au o sursă inepuizabilă de putere pentru a duce o viaţă de biruinţă. Iadul şi-a dezlănţuit toată furia asupra bisericii răscumpărate a Domnului Isus şi porţile Locuinţei morţilor nu au biruit-o şi nici n-o vor birui. Stânca pe care ne bizuim şi în care ne-am aruncat ancora credinţei este Domnul Domnilor, Dumnezeul Oştirilor. 

În 1 Cronici capitolul 6, ultima parte a capitolului, se ocupă de Leviţii care şi-au primit moştenirea în ţara Canaanului. Leviţii, ca şi preoţii, erau o clasă de oameni cărora nu li s-a dat nici o moştenire în Israel, care să le aparţină lor, ci ei au primit câte o moştenire în mijlocul celorlalte seminţii ale lui Israel. Găsim aceasta scris în Numeri 35:1-8 şi Iosua 21, dar şi mai explicit în Deuteronom 18:1-8. „Preoţii, Leviţii şi toată seminţia lui Levi, să n-aibă nici parte de moşie, nici moştenire în Israel; să se hrănească din jertfele mistuite de foc în cinstea Domnului şi din darurile aduse Domnului. Să n-aibă moştenire în mijlocul fraţilor lor: Domnul va fi moştenirea lor, cum le-a spus”.  

Când citim capitolul 6 din 1 Cronici ne întâlnim cu genealogia acestor Leviţi începând de la părinţii lui Moise şi Aaron, şi de asemenea vedem slujbele care le-au fost încredinţate la Templu. Urmaşii lui Aaron puteau fi mare preoţi sau preoţi, şi erau însărcinaţi „cu toată slujba locaşului Casei lui Dumnezeu. Aaron şi fiii săi aduceau jertfe pe altarul arderilor de tot şi tămâie pe altarul de tămâie, împlineau toate slujbele în Locul prea sfânt şi făceau ispăşire pentru Israel, potrivit cu tot ce poruncise Moise, robul lui Dumnezeu” (1 Cron. 6:48-49). 

Leviţii pregăteau animalele pentru jertfă, iar unii erau uşieri sau cântăreţi la Templu. Şi totuşi ce este aşa de important în acest pasaj şi ce a vrut Duhul Sfânt să ne spună prin păstrarea lui? La prima vedere este o repetiţie de nume, iar expresia „cu locurile lor de păşunat” se repetă de 42 de ori. Când vorbim de păşune în înţeles duhovnicesc ne gândim la Cuvântul lui Dumnezeu.

Din Psalmul 23 ştim că Domnul este Păstorul nostru, iar din Psalmul 100 ştim că noi suntem turma păşunei Lui. Păşunea este un loc cu iarbă verde din abundenţă, ceea ce înseamnă că pământul este unul bun şi cu izvoare de apă în apropiere. Păşunea noastră este Cuvântul infailibil şi veşnic al lui Dumnezeu cu care ne hrănim pentru susţinerea vieţii noastre spirituale în această vale a plângerii şi a umbrei morţii. 

Leviţii au fost împrăştiaţi şi au primit moştenirea lor între cele 12 seminţii ale lui Israel, iar faptul că menţionează satele cu locurile de păşunat din împrejurimea lor, ne spune că ei aveau turmele lor, şi deci aveau asigurată păşunea pentru existenţa lor. În v. 54 citim: „Iată locuinţele lor, după satele lor, în hotarele care le-au fost însemnate”. Leviţii erau limitaţi în hotarele lor, dar mai erau limitaţi şi în ce priveşte îmbrăcămintea pe care o purtau în timpul slujbei şi în ce priveşte mâncarea pe care puteau şi trebuiau să o mănânce din jertfele mistuite de foc, şi pe care oamenii de rând nu aveau voie să o mănânce din jertfele aduse. 

Fiecare copil al lui Dumnezeu îşi are locul lui în hotarele lui. Provizia lui Dumnezeu ne este asigurată în Cuvântul, şi viaţa lui se desfăşoară între hotarele Cuvântului. Îngrădirea sau limitarea pe care o avem este în limitele Cuvântului: „Să nu treceţi peste ce este scris” (1 Cor. 4:6).  Cuvântul Domnului este valabil pentru orice situaţie în care ne găsim, atât în zile bune cât şi în zile grele. Numărul 40 este numărul tribulaţiei, a încercării, a testării. Faptul că păşunea este menţionată de 42 de ori înseamnă că „Paharul nostru este plin de dă peste el” (Ps. 23), şi chiar şi în zile grele, când suntem trecuţi prin valea umbrei morţii . 

Observăm că Beţerul (v. 78) era în pustie şi tot avea locuri de păşunat. Dumnezeu poate schimba locul uscat cu izvoare de apă. În Isaia 35:6 este acest adevăr rostit sub forma de profeţie: „ci vor ţâşni ape în pustie, şi în pustietate pâraie”. Aceasta nu este o imposibilitate pentru Dumnezeu care poate schimba cursul apelor, aşa cum schimbă şi inima împăraţilor. Diferenţa nu este în Dumnezeu, ci se află în omul care nu se lasă păşunat în hotarele îngrădite de Cuvânt. 

Alegerea Leviţilor era prin harul lui Dumnezeu, aşa cum şi noi avem parte de chemarea la mântuire iar unii şi la slujire, tot prin harul lui Dumnezeu. Lui îi datorăm faptul că suntem în această de har pentru care îi suntem recunoscători toată ETERNITATEA. Ai şi tu partea ta pe păşunea Domnului? Cât de fericit trebuie să fii! Mulţumeşte Domnului cu recunoştinţă în inima ta. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: