NU DIN PRICINA BUNATATII TALE

 NU DIN PRICINA BUNĂTĂŢII TALE

Deuteronom  capitolul  9 

Nu sunt lecţii mai preţioase din care putem învăţa înţelepciunea care vine de sus decât cele pe care ni le oferă istoria sfântă. Şi deşi exemplele abundă şi Dumnezeu nu oboseşte să ne aducă aminte, urechile noastre rămân surde la toate avertizările puse sub ochii noştri. Apostolul Pavel, de asemenea, scrie la 1 Corinteni 10:11, că “aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşitul veacurilor”.      

Deşi avem un Dumnezeu ca nimeni altul sub cer (în capitolul 4, Moise vorbeşte de Dumnezeu la superlativ), ca fiind plin de îndurare, care a vorbit din mijlocul focului şi a fost auzit de popor, care a scos pe Israel cu braţ întins, prin încercări, semne şi minuni înfricoşate, totuşi omul este atât de încăpăţânat şi îndărătnic         

Dezamăgit în aşteptarea Lui de acest popor pentru care făcuse aşa de mult, Dumnezeu spune prin Moise: “Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpânirea ţării lor” (Deutr. 9:5), ci din pricină că erau alţii şi mai răi ca ei, care trebuiau pedepsiţi, partea a doua a versetului 5. Apoi, Dumnezeu se mai repetă încă odată în v. 6: “Să ştii, că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul Dumnezeul tău acea ţară bună ca s-o stăpâneşti, căci tu eşti un popor tare încăpăţânat”. Şi Moise le aduce aminte de toate faptele lor din trecut de care nu puteau fi tare mândri, chiar dacă în v. 4 spune altceva, şi anume că ei ar putea fi mândri cu ei înşişi, comparându-se cu alţii.

Dacă traversăm veacurile până în prezent şi analizăm felul cum Dumnezeu vorbeşte cu poporul Israel am spune că nu este una din cele mai bune metode. Nu putem spune cuiva direct că este rău şi încăpăţânat pentru că îi distruge stima de sine (self esteem), ori îl întărâtă şi mai mult la rău. Ieri am auzit la radio spunând despre 30 de centre teroriste din Anglia în care tinerii sunt îndoctrinaţi să devină terorişti. Un purtător de cuvânt musulman a spus că se crede că multa publicitate cu privire la terorism le transmite tinerilor următorul mesaj: “Dacă lumea tot crede că sunt terorist (şi când nu sunt), de ce nu aş fi unul?”

Dar Dumnezeu nu spune aceasta privind numai la prezent. Ci El spune prin Moise: “V-aţi tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc” (9:25). Ceea ce Dumnezeu urmăreşte atunci când ne spune în faţă ce fel de oameni suntem este ca să ne dărâme acest castel de aur pe care l-am clădit eului nostru. Avem această părere bună despre noi, şi din pricină că suntem buni, Dumnezeu este îndatorat să ne asculte rugăciunea, să ne binecuvinteze şi să ne ofere protecţia Sa.

Cât de greşiţi putem fi! Proorocul Ieremia spune că “Inima omului este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” (17:9) Numai Cel ce a făcut-o. Prin el însuşi, omul nu se poate cunoaşte pe sine şi nici nu se poate ajuta singur. Dar dacă poporul Israel a rămas în picioare până astăzi, ca să ne slujească de mărturie este datorită harului Său. Absolut totul a fost pentru ei atunci şi pentru noi azi, lucrarea harului Său, arătat în Domnul Isus Hristos. Vedem în capitolul 9 cum Moise spune generaţiei tinere care ajunsese în pragul Canaanului, cum el a stat între popor şi Dumnezeu, cum de trei ori a stat pe munte, postind şi rugându-se pentru 40 de zile şi 40 de nopţi (9:9, 18, 25), din pricina “păcatelor pe care le săvârşiseră-ţi, făcând ce este rău înaintea Lui, ca să-L mâniaţi”. Nimic nu revoltă şi nu mânie pe Dumnezeu mai mult ca şi păcatul. Ceea ce omul se pricepe să facă cel mai bine este să se răzvrătească din nimic şi să aţâţe mânia Domnului: (9:7, 8, 18, 20, 24).

Moise a mijlocit pentru popor de fiecare dată când mânia lui Dumnezeu era gata să se dezlănţuiască şi pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milos i-a iertat. Uneori i-a nimicit cu zecile de mii, dar totuşi Şi-a păstrat o rămăşiţă, din cel puţin două motive: 1) ca să se ţină de cuvântul dat lui Avraam, cu care încheiase un legământ veşnic, cu el şi sămânţa lui după el (v.5) şi 2) pentru ca nu cumva lumea din afară să jubileze şi să se bucure din pricina aceasta, atribuind nimicirea lor ca fiind un act de impotenţă a lui Dumnezeu, ca şi când nu ar fi fost în stare să facă ceea ce a spus, în loc să vadă că de vină era nelegiuirea poporului (v.28).

Dacă ne întoarcem privirile spre noi şi generaţia noastră, nu suntem cu nimic mai buni decât Israel. Dacă nu ar fi fost Omul, Isus Hristos, proorocul ca şi Moise, dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu şi mijlocirea făcută de Fiul Său, de mult am fi fost nimiciţi. Domnul Isus a primit ca şi Moise, slava de a fi Mare preot, de a sta între om şi Dumnezeu. Iată ce scrie apostolul Pavel Evreilor: “El este Acela care în timpul vieţii Lui pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, Urzitorul unei mântuiri veşnice” (Evrei 5:7-9).

Numai bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu a putut concepe o mântuire veşnică pentru ”cei ce-L ascultă”. Sunt mulţi care azi îl acuză pe Dumnezeu de toate relele care se întâmplă sub soare, fără să vadă că responsabilitatea cade asupra omului care alege să nu asculte de Dumnezeu şi să se răzvrătească împotriva Aceluia care îi vrea binele suprem.

Cât de mare a fost bunătatea lui Moise şi ascultarea lui de Dumnezeu, care a stat între popor şi Dumnezeu, cerând uneori ca el să fie omorât  din pricina poverii prea mari pe care o avea de purtat. Şi iată că la momentul potrivit, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să se încarce cu păcatele întregii lumi (nu numai ale unui popor ca şi Moise), şi să se facă astfel Urzitorul unei mântuiri veşnice. Cum putem fi îndeajuns de recunoscători faţă de o dragoste aşa de mare, decât dovedind o ascultare pe măsura dragostei Lui?

Poporul Israel a rămas totuşi poporul Lui şi moştenirea Lui, deşi l-a costat aşa de mare durere de inimă şi uneori a trebuit să fie pedepsit atunci când a păcătuit. Dumnezeu nu va cruţa nici pe cei ce sunt adăugaţi la poporul Lui, mântuiţi prin harul adus de Domnul Isus, prin moartea Lui pe crucea de la Golgota, atunci când păcătuiesc.

Domnul Isus a suferit crucea, batjocura, ruşinea în locul nostru. El s-a făcut păcat pentru noi pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu, în El. El este Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, modelul nostru vrednic de urmat şi de ascultat. Avertizarea făcută lui Israel rămâne valabilă şi azi: “Ascultă, Israele! Ascultă poporul meu” (v. 1).

Domnul ne poate face stăpâni peste multe binecuvântări şi putem avea viaţa veşnică. El Însuşi merge înaintea noastră, ca să ne arate calea şi să se lupte cu vrăjmaşii noştri, dar “Să nu ziceţi în inima voastră: Pentru bunătatea noastră, nu ne face Dumnezeu asta”. Să nu ne credem aşa de buni, să nu ne atribuim nouă înşine nici un merit, pentru că nu ne aparţine. Să nu furăm slava lui Dumnezeu! Iată corespondentul acestei avertizări din Noul Testament: “Luaţi seama, ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi de Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat ceice ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul.. …fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:25-26, 29). Să ne lăsăm zdrobiţi în orgoliul şi mândria luciferică pe care am moştenit-o de la părinţii noştri şi să ne arătăm mulţumitori faţă de un har aşa de mare şi bogat arătat în Domnul Isus Hristos. Să-I aducem o închinare plăcută, cu un duh blând şi smerit, cu evlavie şi teamă.

Frica de Dumnezeu să nu ne părăsească, ci să ne motiveze ca să nu supărăm pe Dumnezeu, căci dacă-L supărăm pe Cel ce ne poate mântui, la ce ne mai putem aştepta? “Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:26-27).      

Se poate că păcatul este dulce când îl făptuim, ne face să ne simţim bine şi cineva în lume. Dar să nu uităm că viaţa aceasta în comparaţie cu cea viitoare este infinit de scurtă, şi beneficiile păcatului sunt de scurtă durată, pe când ascultarea are beneficii veşnice. Acum mai este încă timpul când putem alege cui să slujim şi ruga mea este  ca Domnul să ne ajute să facem alegerea cea mai bună.  

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: