Jertfele duhovniceşti (Partea II)

O ardere de tot duhovnicească este rugăciunea păcătosului care aduce cu el: pocăinţa (viţelul, sau căinţa pentru mândrie, ambiţie, fapte de preacurvie sau lăcomie, eul nezdrobit şi zgârcit, etc.), mărturisirea păcatului (berbecele) şi rugăciunea de cerere de iertare (mieii). Ceea ce vreau să spun este că aceste jertfe trebuiau aduse împreună, toate trei (viţelul, berbecele şi mieii). Nu era admis ca să aducă numai un viţel sau numai un berbece, sau numai miei. Arderea de tot trebuia să le cuprindă pe toate şi rugăciunea de pocainţă şi de zdrobire trebuie să cuprindă în ea cele trei elemente: căinţa, mărturisirea şi cererea de iertare. Dacă luaţi seama şi asculţaţi cu atenţie la rugăciunile înălţate în cadrul unei adunări de rugăciune, fie în biserică sau într-un cerc mai restrâns, veţi vedea că nu sunt rostite aşa de des rugăciuni de pocăinţă. Este mult mai uşor să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce este El sau ce a făcut pentru noi, dar foarte greu ne vine să spunem Domnului ce am făcut şi ce suntem noi şi să cerem îndurarea şi bunăvoinţa Lui peste noi. Poate că ne cerem şi iertare de păcate la modul general, dar de foarte puţine ori o facem în mod specific.

Observăm că aceste jertfe erau reînnoite la fiecare sărbătoare pe care o aveau. Nici pentru noi nu este suficient să ne rugăm numai odată pentru iertare, atunci când ne-am pocăit pentru prima dată, ci pocăinţa noastră trebuie să fie continuă. Suntem aşa de orbiţi de multe ori să credem că suntem bine şi să ne cercetăm doar odată pe lună, la Cina Domnului, când de fapt ar trebui în fiecare zi să ne analizăm vorbele şi faptele. Aseară la adunarea de rugăciune un frate s-a simţit îndemnat să-şi mărturisească un păcat celor adunaţi la rugăciune, spunând că s-a poticnit în vorba unei surori, cu un an în urmă. Sora şi-a cerut iertare imediat şi a regretat că nu a ştiut mai de mult ca să-şi fi cerut iertare. Fratele la fel şi-a cerut iertare pentru că din pricina aceasta nu a venit la adunarea de rugăciune din timpul săptămânii. A cui credeţi că a fost pierderea? Vă las să răspundeţi dumneavoastră. Totul s-a rezolvat în câteva minute. Trist este că nu se practică acest fel de mărturisiri mai frecvent pentru restabilirea unor relaţii întrerupte din nebăgare de seamă şi a unor vorbe care nu au fost neapărat jignitoare sau acuzatoare.

Dar în timp ce fratele şi-a mărturisit păcatul şi s-a restabilit legătura, altă persoană a intervenit şi l-a întrebat: “Şi cum ai putut frate să stai un an de zile supărat şi chiar să iei parte la Cina Domnului”? Întrebarea se poate că este legitimă dar foarte probabil că, atât pentru fratele cât şi pentru oricine altcineva din cei prezenţi, în viitor, îl va preveni să mai facă o astfel de mărturisire publică, să fie deschis şi vulnerabil, de teama de a nu fi judecat pentru ceea ce a făcut în trecut.

Cât de înţelept a ştiut să acţioneze Iov! Deşi el nu lua parte la ospeţele pe care fiii şi fiicele lui le aveau, citim că el aducea Domnului dis de dimineaţă “o ardere de tot” pentru fiecare din ei, după ce îi chema la el şi îi sfinţea. “Căci zicea Iov: Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor” (1:5). Acesta devenise un obicei pentru Iov. Cât de dorit ar fi să ne facem obiceiuri bune prin care să căutăm să nu-l supărăm pe Dumnezeu, supărând pe fraţi. Să ne rugăm mai degrabă pentru ei să capete iertare şi în acelaşi timp să ne rugăm şi pentru noi ca să nu cădem în aceeaşi greşeală, cum de cele mai multe ori se întâmplă.

Vă rog să citiţi cu atenţie data viitoare despre aceste jertfe din vechime şi observaţi că numai despre arderea de tot, se spune că era mistuită de foc şi de un miros plăcut Domnului. Asta înseamnă că pocăinţa noastră este ceea ce are o aromă deosebită înaintea lui Dumnezeu. Sângele Domnului Isus este garanţia iertării noastre pe care o primim atunci când ne mărturisim păcatul (punerea mâinilor pe capul animalului jertfit) şi ne cerem iertare. Observaţi de asemenea că numai măruntaiele şi picioarele trebuiau spălate cu apă, nu şi restul bucăţilor. Domnul Isus a spălat numai picioarele ucenicilor ca să fie curaţi. Iar căinţa vine dinlăuntru, ca şi măruntaiele animalului care nu se văd. Ca să ne spălăm conştiinţa de faptele moarte trebuie să ne pocăim, să ne pară rău de ofensa adusă fratelui nostru şi lui Dumnezeu, fie cu voia, fie din nebăgare de seamă.

Un alt amănunt vrednic de luat în seamă este prezenţa ţapului de ispăşire în cadrul tuturor acestor jertfe. Asta vrea să ne spună că păcatele noastre au fost ispăşite de Domnul Isus atunci când a murit pe cruce şi că orice păcat are nevoie de ispăşire. Domnul Isus a plătit şi a ispăşit vina pentru toate păcatele şi fărădelegile noastre, mai înainte ca noi să le săvârşim. “Arderea de tot înfăţişează lucrarea crucii, făcută chiar sub ochiul lui Dumnezeu şi în ea se vede supunerea desvârşită a inimii lui Hristos. În această jertfă vedem pe Hristos pe cruce, împlinind voia lui Dumnezeu, făcând ispăşire, dându-Se pe Sine însuşi pentru slava lui Dumnezeu. Lucrarea lui Hristos a fost făcută înainte de toate pentru Dumnezeu. Fericirea Domnului Isus era să împlinească voia lui Dumnezeu pe pământul acesta. Aşa ceva nici un om nu făcuse înaintea Lui; prin har, oamenii făcuseră “ce este plăcut în faţa Domnului (1 Împ. 15:5-11, 14:8); dar nimeni nu făcuse voia lui Dumnezeu întotdeauna, pe deplin şi fără şovăire. Domnul Isus a fost ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce (Fil. 2:8). Aşadar, această supunere deplină faţă de Dumnezeu, era o mireasmă de un miros plăcut” (C.H. Mackintosh). Trebuie să cunoaştem jertfa pentru păcat şi pentru vină, înainte de a înţelege jertfa de mulţumire sau de laudă. De aceea şi ordinea în care au fost aduse.

Este pocăinţa un preţ prea mare de plătit? Pentru unii, se pare că este. Dar vrem noi să aducem jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu? Atunci aceasta este porunca Domnului. Dacă ne gândim şi la contextul în care apostolul Petru ne îndeamnă să aducem jertfe duhovniceşti, vedem că numai astfel putem fi pietre vii, cărămizile din edificiul casei duhovniceşti pe care Dumnezeu o construieşte în cer încă de pe acest pământ. Pentru a fi potriviţi pentru locul destinat trebuie să lăsam ca dalta Duhului să ne cioplească şi să taie din firea noastră tot ceea ce face ca să fie un prilej de poticnire sau cădere pentru fratele nostru. Suntem în atelierul Lui şi mulţumim lui Dumnezeu că nu a luat de la noi Duhul Său cel Sfânt şi că ne mai convinge încă de păcatele noastre şi ne ajută să ne smerim la crucea Lui pentru a căpata iertarea care ne este atât de necesară. Slăvit să fie El pentru îndelunga răbdare pe care o are cu fiecare dintre noi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: