CHEILE DIN BIBLIE

Pentru prima dată, în Biblie, noţiunea de încuietoare (zăvor) apare în Judecători 3:23-25. Să ne referim la câteva aspecte practice ale cheilor: Cheia poate fi folosită pentru siguranţa unei case, a unui imobil, a unei încăperi, a unui seif sau a oricărei proprietăţi. Persoana care deţine cheia este stăpânul sau împuternicitul stăpânului. Ce este păstrat sub cheie este valoros, sau interzis altei persoane neautorizate de stăpân. Cheia este şi spre păstrarea particularităţii sau a secretului unei persoane. În zilele noastre nu sunt doar chei de metal sau alte materiale ci şi anumite chei cifru, cu numere sau nume ştiute numai de cel ce le formează (P I N). Unele persoane deţin o poziţie cheie într-o instituţie, sau în biserică. Apoi figurativ, cineva are sau ştie o explicaţie cheie, a unui fapt oarecare. În mecanică, de asemenea, sunt diferite chei ca mărime şi formă specifice unei lucrări speciale, etc.

Ori de câte ori am mers să vizităm pe cineva la Casuarina, o închisoare cu securitate maximă a trebuit să trecem uneori nu mai puţin de şapte şi chiar opt uşi până ajungeam în camera unde ne puteam întâlni cu cel pe care-l vizitam. Ofiţerii de securitate care ne deschideau uşile purtau de obicei câte un pumn de chei, deşi unele din uşi sunt închise şi deschise pe baza unui sistem electronic cu senzori. Cheile despre care Biblia vorbeşte sunt nişte chei foarte importante.

1. „Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide” (Isaia 22:22). Istoric textul acesta se referă la robul Domnului Eliachim, fiul lui Hilchia. Probabil că el purta o cheie de aur pe umărul lui ca şi un ecuson al slujbei lui de mai mare peste casa împăratului Ezechia (2 Împ. 18:18), ori avea o cheie brodată pe roba lui şi la care face aluzie textul acesta. El avea acces la tot ceea ce era depozitat în Casa Domnului, aurul, argintul, lucrurile preţioase, la casa de arme şi alte bogăţii. El dispunea de ceea ce era acolo după cum găsea de cuviinţă pentru serviciul public. De asemenea, despre Eliachim a fost proorocit că va fi ca un tată cu autoritate pentru locuitorii Ierusalimului, statornicit ca un drug de fier împlântat într-un loc tare, şi pe el se va sprijini toată slava casei tatălui său. Dar la urmă şi el va fi smuls şi povara de pe umerii lui va fi nimicită (Isaia 22:20-25). (M. Henry).

2. Din punct de vedere profetic însă, este o referire la Domnul Isus Hristos. „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide. Cel ce închide şi nimeni nu va deschide: Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu” (Apocalipsa 3:7-8). Domnul Isus este mijlocitorul între om şi Dumnezeu, iar puterea Lui în Împărăţia cerurilor şi în desfăşurarea afacerilor Împărăţiei cerurilor este absolută, nimeni nu i se poate împotrivi şi nici controla. El vine în ajutorul acelora care sunt fără putere dar care „păzesc cuvântul răbdării Mele”. Vedem de asemenea că răsplata biruitorului din această biserică este aceea că va fi „făcut un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi din el” (Apoc. 3:12). (M. Henry).

3. „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor (Apocalipsa 1:17-18). Moartea se referă la încetarea activităţii trupului fizic, pe când Locuinţa morţilor vorbeşte de un loc veşnic al sufletului. Când cineva moare, sufletul lui merge în Locuinţa morţilor. Faptul că sunt nişte chei ne spune că atât moartea cât şi Locuinţa morţilor pot fi închise şi deschise. Oficial, după căderea omului în păcat, puterea asupra morţii şi a Locuinţei morţilor a fost în mâna lui Satan (Evrei 2:14; Mat. 16:18), dar după ce Domnul Isus a înviat din morţi, moartea şi Locuinţa morţilor şi-au pierdut puterea, şi cheile sunt acum în mâna Domnului. Oh, ce biruinţă mare este aceasta. (W. New-Vino, Doamne Isuse!).

4. „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri” (Matei 16:19). Prin acest verset nu trebuie să înţelegem că Petru a fost investit cu o putere deosebită ca şi când el ar fi uşierul Împărăţiei cerurilor. Această putere dată de Domnul, după învierea Sa, spusă la timpul viitor, ”îţi voi da”, investeşte pe toţi apostolii şi pe toţi succesorii lor cu o putere ministerială de a călăuzi şi de a guverna Biserica lui Hristos, potrivit cu regulile Evangheliei, cu deosebirea că Petru a fost primul în mâinile căruia i s-a pus această cheie, la Rusalii (Fapte 10:28; Gal. 2:8), apoi la toţi ucenicii (Matei 28:19-20, Ioan 20:21). Darea cheilor Împărăţiei face aluzie la investirea oamenilor cu o autoritate spirituală, şi care aparţine Împărăţiei cerurilor, pentru Biserica Lui de pe pământ în dispensaţia Evangheliei. Aceasta este puterea pe care Domnul Isus a promis-o şi prin care slujitorii Lui vor lega sau dezlega în ceruri lucruri legate sau dezlegate pe pământ. Cuvântul Evangheliei în gura slujitorilor Lui credincioşi trebuie privit ca atare, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, nu cuvântul oamenilor (1Tes. 2:13, Ioan 12:20). (M.H).

5. „Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedecat să intre”. „Vai de voi cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre” (Luca 11:52 şi Matei 23:13). Mântuitorul se referă la cei ce ştiu bine şi cunosc un adevăr salvator, dar nu-l pun în practică personal şi nici pe alţii nu-i ajută.

Cheia cunoştinţei sau a doctrinei, constă în explicarea voiei lui Dumnezeu oamenilor, ca fiind un adevăr şi o datorie ce trebuie împlinită. În vederea aceasta cineva trebuia să aibă chemare şi să i se fi încredinţat slujba de a lega şi dezlega. În termenii ebraici din vremea aceea însemna puterea de a permite sau de a interzice, de a învăţa şi declara un lucru care era în afara legii a fi legat, ori a fi legal, şi invers. Prin această cheie li se dă slujitorilor, tuturor acelora care vestesc „tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27), puterea de a predica Evanghelia, de a spune oamenilor în Numele lui Dumnezeu, potrivit Scripturii, ce este rău şi ce este bine, şi ce aşteaptă Domnul de la ei. (M. Henry).

6. „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului (Apoc. 9:1). Watchman Nee este de părere că această stea care căzuse din cer pe pământ nu poate fi interpretată în sens literal ca şi cea din cap. 8:10. Din pricină că steaua aceasta e în stare să primească cheia Adâncului, nu poate fi altcineva decât Satan însuşi. Stelele în Scriptură au referinţă la îngeri: Iov 38:7, 2 Cor. 11:14. Adâncul este locuinţa demonilor (Luca 8:31) unde ei sunt chinuiţi zi şi noapte. Acestui înger căzut i s-a dat cheia ca să deschidă fântâna Adâncului, ceea ce înseamnă că puterea îi este limitată. El nu mai deţine cheia Adâncului.

7. „Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare” (Apocalipsa 20:1). Aceasta este o profeţie făcută cu privire la legarea lui Satan, pentru o anumită perioadă de timp, mai precis, pentru o mie de ani, timp în care puterea lui este limitată la zero, iar poporul lui Dumnezeu va cunoaşte o pace pe care nu a cunoscut-o niciodată înainte. Lucrarea aceasta de a lega pe Satan a fost încredinţată unui înger din cer. Este foarte probabil ca acest înger să fie chiar Domnul Isus Însuşi. Lanţul din mâna îngerului era pentru legarea Satanei iar cheia era pentru închisoarea (Adâncul) în care avea să fie închis. Uşa Adâncului a fost pecetluită ca Satan să nu mai înşele Neamurile pentru o mie de ani. Când Domnul Isus închide prin puterea Lui şi sigilează cu autoritatea Lui o uşă, nici o putere din întregul univers, nici chiar Diavolul nu o poate deschide. De aceea Diavolul va sta acolo până când va ieşi din temniţa lui, va înşela iarăşi Neamurile şi le va aduna pentru războiul final, iar în cele din urmă, va fi şi el aruncat în iazul de foc şi pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor (Apoc. 20:7-10). (M. Henry).

Advertisements

2 Comments »

  1. 1
    Simona Milea Says:

    Ma bucur ca Domnul v-a pus pe inima sa publicati aceste meditatii. Imi place foarte mult cum arata site-ul si ce contine. Citesc de la servici cand am putin timp si articolele sunt foarte bine alese si pline de esenta.
    Dumnezeu sa va ajute sa continuati lucrarea aceasta. Este usor sa stai pe margine si sa judeci… dar ferice de cei ce pot aduce o critica contructiva (daca se poate) si sa contribuie la raspandirea vestii bune. Cel ce cerceteaza toate inimile va rasplati fiecaruia. Domnul sa va binecuvinteze.


RSS Feed for this entry

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: