FERICIREA DE A FI Matei 5 :1-12

În cuprinsul celor nouă fericiri cu care Domnul Isus şi-a început renumita Predică de pe munte, Domnul Isus, observă că nu fericeşte pe nimeni pentru ceea ce are. Nu este fericit cel ce are ochi şi vede, urechi şi aude, picioare şi poate umbla. Fericirea nu depinde de ceea ce are omul, ci de ceea ce este omul.            

Ferice de cel ce este sărac, de cel ce este nemângâiat, de cel ce este blând,  flămând, însetat, milostiv, curat la suflet, făcător de pace, prigonit şi suferă din pricina neprihănirii. Omul poate avea vedere şi să nu fie fericit, pentru că nu vede lumina vieţii. Omul poate avea auz şi rămâne indiferent la propovăduirea Cuvântului. Omul poate avea picioare şi poate merge pe calea păcatului. Nici bogaţii nu sunt fericiţi. În schimb Domnul nu se uită la ce izbeşte privirile, ci la inimă.  El vrea să fim fiii ai Tatălui, şi dacă suntem ai Lui, trebuie să avem în noi ceva din El. Sunt mulţi oameni în toată integritatea fizică şi totuşi nemântuiţi. Dar dacă mântuirea ar fi fost dată numai la cei sănătoşi şi frumoşi, niciodată cei cu handicapuri nu ar fi avut o şansă la mântuire. Dacă vrem să fim desăvârşiţi după cum şi Tatăl nostru este desăvârşit nu se ia în considerare ce avem sau nu, ci ceea ce suntem.           

Ochiul ne poate face să cădem în păcat (Matei 5:29), mâna sau piciorul, de asemenea, (Matei 5:30-31). Cu gura putem face făgăduinţe şi juruinţe false şi astfel păcătui (Matei 5:33). Fericirea cea mai mare însă constă în a da, care de fapt este şi fericirea a zecea, enunţată de apostolul Pavel: “Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Fapte 20:35).           

Dacă Legea cerea “dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi”, legea harului, a iubirii spune opusul a ceea ce spune Legea. Cine iubeşte trebuie să lase de la el, să dea din al lui, să dea ceva din sine, să iubească pe cine nu merită. Dacă ne uităm în ultimele versete din Matei 5 observăm că dragostea nu se poate răzbuna, nici măcar împotrivi celui ce îi face rău. Ci dimpotrivă să-l lase să-i ia ceea ce el vrea, şi să-i mai dea şi în plus. Vrăjmaşul te loveşte peste un obraz, dă-i şi pe celălalt. Vrea să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Te sileşte să mergi cu el o milă, tu mergi două. Binecuvintează, iubeşte şi roagă-te pentru cei ce te urăsc, te asupresc şi te blastămă. Fiecare dă ce are. Dar dacă tu vrei să fii un fiu al Marelui Stăpân nu poţi face ce fac vrăjmaşii tăi. Ia exemplu de la El. Chiar dacă oamenii sunt răi, Dumnezeu face să răsară soarele şi peste ei ca şi peste cei buni, şi plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.  

Toate acestea nu trebuie să le facem cu gândul răsplăţii. Nu, căci sunt şi păgâni care fac fapte bune. Ci să le facem ca să devenim desăvârşiţi ca Tatăl nostru ceresc. Dacă ştim lucrurile acestea şi nu le facem, la ce ne foloseşte? Dacă ne zicem creştini şi nu tindem spre desăvârşire la ce ne foloseşte? Numai cine este născut din nou poate vedea împărăţia lui Dumnezeu. Naşterea din nou vizează de asemenea caracterul nostru. Noi trebuie să avem o natură nouă, să fim o creaţie nouă.           

Dacă avem nevoie de ceva trebuie să cerem, şi ca să fim ceea ce trebuie, să ne lăsăm învăţaţi şi să dăm afară ce nu este bun din noi. Nu poţi să dai ceva aproapelui tău fără a da şi o părticică din tine. Se poate că nu totdeauna dai din prisosul tău, dar când poţi renunţa la tine pentru a împlini o nevoie mai urgentă, această renunţare din partea ta este bine primită de Dumnezeu.    

1 Comment »

  1. 1
    Tatiana Gongola Says:

    Draga Lidia,

    Multumesc Domnului pentru tine ca existi si ca faci aceasta lucrare extraordinara pentru El de a ne zidi in Cuvant.
    Toate lucrurile pe care le-ai scris, prin harul lui Dumnezeu, sunt de o inestimabila valoare!
    Ma bucur sa te pot avea ca sora si prietena.
    May God bless you!
    With all my love in Jesus Christ,
    Tatiana


RSS Feed for this entry

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: